Urăsc ipocrizia! mai 9, 2008

Da, urăsc ipocrizia până în măduva oaselor. Aşa cum spuneam odată pe celălat blog, urăsc făţărnicia, ipocrizia şi tot ce ţine de asta. Pentru “imagine” şi “reputaţie” omul face multe. Băi, dacă nu ma suferi, sau daca pur şi simplu îţi sunt indeferentă, n-ai nici o legătură cu mine, lasă-mă frate în durerea mea, nu te mai “preocupa” tu atât de mult de persoana mea.

Bine, pe de altă parte ipocrizia e o stare pe care omul o poate avea şi temporar, din când în când. Şi asta e şi mai naşpa. “Vai fată, da eşti bine? Dacă ai o problemă ştii că poţi veni oricând la mine şi te ajut, la ce orice oră!” şi apoi, după ceva timp “Cine frate* Blonda aia? Lasă-mă bre cu ea, ce treabă am eu cu ea?” (asta pe la spatele tău că nu are curaj să îţi spună faţă. Ha ha ha, laşitateeee!!! Apoi mai începe să mai zică de tine şi altele “Lasa-mă măi cu #$%^&*! aia!”.

Nu, nu mi s-a întâmplat acum recent nimic de genu’, şi sper să nici nu mai dau de asta, deşi slabe şanse, oricât aş încerca eu să ocolesc.
E vorba aici doar de faptul că nu suport falsitatea, şi în acelaşi timp nu o înţeleg. De ce să te dai prieten cu cineva dacă te faci tu nu-l haleşti nici măcar forţat cu polonicul.

Hypocrites and liers*, stay away from me!!!

* despre asta, tot într-un post viitor.