Uuuu yea! M-am intors pe blog. O saptamana am cam stat departe de tot ce inseamna bloguri & stuff (alea din “top 5″ ce le-am mai vizitat si pe profilul de twitter, ce-am mai fost on). Am fost cam varza cu moralul in ultimul timp si am decis sa fac o pauza din alergatul asta in gol si sa ma uit putin la mine, sa port o discutie cu mine… Poate suna ciudat, poate nu suna chiar de blogul asta, dar asa e, asa am facut, asa ma simt, si parerea mea.. cateodata asta ar trebui sa o faceti si voi.
Si apropo de “blogul asta”. M-am razgandit. Ma intorc acaasaaaaa (a se citi: sufletpierdut.wordpress.com). De ce? Pentru ca ala mi-e blogul cel drag, pentru ca e cam aiurea cu 2 deodata, si pentru ca, da… o sa reprofilez blogul. O sa scriu si tampeniile mele de toate zilele. Soooo, let’s import the stuff from here back again to the old home and… let’s start blogging again.

Sunt oare o ciudata?

Deeeecii.. http://sufletpierdut.wordpress.com

Da, cred că sufăr puţin (mai mult) de ipohondrie*. Şi astăzi am observat asta mai mult ca oricând. Am avut mai multe discuţii astăzi cu diferite persoane, fiecare plângându-se, mai mult sau mai puţin, într-un fel sau altul, de boala pe care o are/a avut-o. Frate, unu’ îmi zicea că are sinuzită, că e infundat, şi că-l doare capu’ şi deja începuse să mă doară capul, deja mă imaginam la spital cu sârmele alea în nas să îmi desfunde sinusurile. Una îmi povestea că şi-a rupt piciorul acu’ 234565 mii de ani şi deja nu mai puteam călca pe picior cum trebuie. Altcineva îmi vorbea de muşchi şi de atrofiarea lor. În următoarea secundă nu mai puteam ţine ceva în mână… Azi am avut jumate din bolile existente pe lumea asta. Aveam sinuzită, un picior rupt, muşchi atrofiaţi, conjunctivită, astm, oreion, etc, etc, etc. Ştiu, sunt exagerată în cazul ăsta. Aşa mă ştiu de mică. Niciodată nu mi-a plăcut să mi se vorbească de boli, spitale, seringi, dar vorba aia, de ce ţi-e frică, de-aia nu scapi. Am ajuns şi la spital (cam dau destul de des pe acolo, de ceva timp incoace ) şi tot mi se vorbeşte de de-astea.

Deci te rog frumos… încearcă să nu mai vorbeşti de faţă cu mine, sau măcar să nu îmi mai povesteşti mie, de boli pe care le ai tu, vecinu’, bunica, pisica sau porcu’ pentru că în următoarea secundă le voi avea şi eu!

*IPOHONDRÍE = Stare psihică morbidă, caracterizată prin nelinişte continuă, teamă şi preocupare obsesivă de starea sănătăţii proprii; idee fixă a cuiva care crede că suferă de o boală pe care în realitate nu o are.

Fraţilor, voi numai “jurnalişti”, “ziarişti”, etc nu vă numiţi. Ok, de acord cu voi, vă faceţi meseria. Paparazzi-pics gen “X a fost cu Y la restaurantul Z” şi alte chestii de genu’. Zi-mi că are salariul de 50 000$, zi-mi că are o nouă iubită, că a ieşit cu altcineva decât cu partenera de viaţă la cină, deşi nu e adevărat, dar nu întinde coarda chiar atât de mult. Ok, până acum ai tot aruncat cu bulgări de noroi, acu’ te-ai apucat să arunci direct cu vulcanul (noroios).
Partea proastă din toată chestia asta e că pe “X” * ăsta, dacă nu e antrenat, îl afectează, pe el şi familia lui, că îi murdăreşti imaginea adică, majoritatea persoanelor care-ţi citesc mizeria atunci când se duc la budă, te vor crede, şi o să îşi facă o părere proastă (şi falsă) despre “X” ăsta de care spuneai tu că e în fel şi chip.
Da, mă enervează ştirile astea atât de neadevărate şi parcă luate din filmele cu Shrek. Unele sunt chiar exagerate.

Oameni buni, (da, voi ăştia care citiţi mizeriile alea stând pe tronul regal) nu mai credeţi toate tâmpeniile scrise de toţi presupuşii “ziarişti”, nu toate ştiriile alea gen Dan Diaconescu (“EXCLUSIV”, “SENZAŢIONAL”, “OROARE”, “DE GROAZĂ”, ETC) sunt adevărate.

Da, sunt împotriva tuturor mizeriilor (da, repet cuvântul ăsta pentru a mă abţine de la altele mai urâte) ce stau sub pseudonimul de ziarist, jurnalist. (Să îmi susţin şi eu punctul de vedere în cazul “onanistul” ? ) )

p.s. Frustrata? Nu. Doar nervoasă. Aaa, şi nu dau nume. Nu e cred că e nevoie.
* X e pus la masculin referindu-mă la un oarecare personaj, mai mult sau mai puţin public.

Oh yeah! First of all, nu vă gândiţi la prostii când citiţi titlul. Tot ceea ce vreau e.. SĂ DORM! Am extrem de mari probleme cu somnul, sufăr grav de insomnie cronico-acută.

Cred că a venit timpul să o înfrunt, să mă răzbun, să îi arăt cine sunt eu *people screaming:FIGHT! FIGHT! FIGHT!* Yeaaa.
Am găsit pe blogul Desspinei un site foarte mişto, cu videouri la fel de mişto (cum sună ) ), printre care şi videouri de “How to..”. Am găsit un “Cum să vină Moş Ene”, sper să ma ajute. Let’s see!

Remarcile mele:

- Evită produsele care conţin cofeină. - Adică să renunţ la Pepsi? NO WAY! Nu pot, pe bune! (
– Evită nicotina. - Cică nu fumez.
– Masajul te va ajuta… – Care se oferăăă?
– Baie caldă cu ulei esenţial. - Uhhmm, sounds good. Asta o putem indeplini chiar mâine, da da.
- O cană de lapte cald. – Se poate să pun nişte cacao în el? Altfel il poţi bea tu!
- Evită să vorbeşti la telefon, să lucrezi, să mănânci, etc, în camera în care dormi. – Oh God! Aici am toate alea, nu nu. Nu se poate, sorry!
- Dacă nu adormi în 30 de minute, du-te în altă cameră şi stai în linişte timp de 15 min. Dacă nici de data asta nu se întamplă, reia procesul de câte ori e nevoie. – Aoleoo, să vedeţi o nebună la 4 dimineaţa plimbându-se prin casă. Când în sufragerie, când în dormitor. )

Gata? Hai mă baieţi astea sfaturi? Păi doar aia cu baia o pot indeplini până la capăt, dar nu vă pot asigura de faptul că o să adorm imediat. (Poate ajung la aia cu plimbatul prin casă.)

Deci, ce facem cu insomnia asta? (

Aaaa, am uitat să specific. Fraţilor, recunosc cu mâna pe inimioară că mi’s blondă (şi mandră. Apăr onoarea.). Nu’s chiar atât de blondă ca în toate bancurile alea – care nu mă afectează, nu nu! Chiar mă amuză. – însă, mai am şi eu momente, ca deh… Asta o ştiu foarte bine apropiaţii prietenii mei. Multe momente blonde de-ale mele le-a prins Zâmbilica, şi acum de curând unu’ ft. tare “când pleci acasă?” chiar cabral.ro . (apropo, bai… termenul de “acasă” are mai multe înţelesuri. Cel puţin pt mine. ) )

PostScriptum-uri

- Sunt blondă legală, aţi înţeleess?
- Nu-mi place rozul.
- Am şi ochi albaştri. Mişto, ai?
- Nu râdeţi! Vă mulţumim! (moment blond?)

Îşi mai aduce aminte cineva de piesa asta? Anii 2000-2001, frumoase vremuri, muzică faină!

Da, urăsc ipocrizia până în măduva oaselor. Aşa cum spuneam odată pe celălat blog, urăsc făţărnicia, ipocrizia şi tot ce ţine de asta. Pentru “imagine” şi “reputaţie” omul face multe. Băi, dacă nu ma suferi, sau daca pur şi simplu îţi sunt indeferentă, n-ai nici o legătură cu mine, lasă-mă frate în durerea mea, nu te mai “preocupa” tu atât de mult de persoana mea.

Bine, pe de altă parte ipocrizia e o stare pe care omul o poate avea şi temporar, din când în când. Şi asta e şi mai naşpa. “Vai fată, da eşti bine? Dacă ai o problemă ştii că poţi veni oricând la mine şi te ajut, la ce orice oră!” şi apoi, după ceva timp “Cine frate* Blonda aia? Lasă-mă bre cu ea, ce treabă am eu cu ea?” (asta pe la spatele tău că nu are curaj să îţi spună faţă. Ha ha ha, laşitateeee!!! Apoi mai începe să mai zică de tine şi altele “Lasa-mă măi cu #$%^&*! aia!”.

Nu, nu mi s-a întâmplat acum recent nimic de genu’, şi sper să nici nu mai dau de asta, deşi slabe şanse, oricât aş încerca eu să ocolesc.
E vorba aici doar de faptul că nu suport falsitatea, şi în acelaşi timp nu o înţeleg. De ce să te dai prieten cu cineva dacă te faci tu nu-l haleşti nici măcar forţat cu polonicul.

Hypocrites and liers*, stay away from me!!!

* despre asta, tot într-un post viitor.

Chiar… oare avem visuri prea mari? Oare vrem prea multe la viaţa asta?

“Oo, în doi ani, o să ajung vedetă maare. Ca “X”, şi o să câştig mulţi bani, şi o să merg in Bamboo şi-mi găsesc pe unu acolo şi gata, n-am să mai mulg eu vaca la bunica la ţară.” Cu toţii avem astfel de dorinţe. Bine, poate nu chiar aşa, dar am spus-o şi eu într-un mod mai exagerat. Aspirăm să fim cât mai sus., vrem să fim cât mai buni, vrem să fim mulţumiţi cu noi, să oferim familiei (atunci când va fi) ce e mai bun, dar de multe ori, mulţi dintre noi gândim superficial. Uităm că pentru a ajunge acolo sus, sus trebuie să muncim mult, şi deşi poate că nu ne simţim chiar în stare de a ajunge pe propriile forţe acolo, încercăm să găsim alte metode.

Pe scurt, de multe ori, vrem totul pe tavă. Poate că, unii dintre noi tocmai din această cauză nu vom ajunge acolo, pentru că suntem prea orgolioşi, din diferite motive.

Toţi vrem şi strigăm sus şi tare că vrem o chiflă în stomac dar nu facem nimic. (Exemplu? -aici mă abat puţin de la subiect- Sunt atât de mulţi “cerşetori”, tineri, care nu au absolut nimic, ci doar lene. Lenea de a munci. Mai bine stau şi jelesc că am o familie de 10 fraţi şi o mamă văduvă decât să mă duc să muncesc! – dar asta, e altă poveste, o să revin în curând la subiectul ăsta.)

Revin la întrebarea mea, acum. Aspirăm oare prea sus?

LE: Şi uite, spunea şi Cabral (mă abţin de data asta de la alte porecle, da da!) despre faptul că oamenii uită să se bucure de lucrurile mici, lucrurile fără de care viaţa n-ar mai fi aşa parfumată cum e, şi despre ceea ce vorbeam mai sus, faptul că, citez, “oamenii îşi pun task-uri de neatins”. AICI

Sunt obosită, mi-e somn, vreau să dorm muuult, să se termine tot stresul ăsta, şi… zilele astea mă obsedează piesa asta.

p.s. Am obosit, vreau să fac o pauză, e prea mult pentru mine..

Şi da, am revenit. Zâmbăreaţă, veselă, fericită, şi foaarte copilăroasă (da, încă sunt un copil!). Am fost la Bucuresti, aşa cum am spus, unde am avut parte de 3 zile extrem de frumoase. Am fost alături de persoane la care ţin ft. tare, şi asta a contat cel mai mult. Am primit şi am dat zâmbete, speranţe, vise, dorinţe, îmbrăţişări, pupici, râsete…

Dar gata, nu vreau să devin iar melancolică…
Deeecii.. Sâmbătă, am fost cu (deja cunoscută pe aici) Zâmbilica prin Herăstrău, am facut poze la flori, la lac, nouă, etc. Aşa cum am promis, v-am adus şi vouă poze. Cu floricele, da da da!!!

p.s.1 OLiX, data viitoare te anunţ cu 5 zile înainte. Şi vezi că acu’ nu scapi de mine, oricum ţi-am promis o salată, nu? )
p.s.2 Tot in Herăstrău am prins şi nişte gunoaie, numai bune pentru România Curată, un proiect iniţiat de Radu, susţinut deja de mulţi alţii, (am văzut deja un post la Manafu), inclusiv de mine, cea care defapt şi postez acolo, dar despre asta, în alt post. Radu, patience, i’m blonde! B-)

p.s.3 MULŢUMESC! Atât ţie A., cât şi… ţie C.